Pe data de 29.03.2018 a avut loc întâlnirea Consiliului de Administrație și a Consiliului Director SORGING.

În continuare, pe scurt, conținutul discuțiilor:

  1. Statutul SORGING nu mai este de actualitate. Pana acum au fost mai multe propuneri de completare/ modificare a statutului.

Iată doar câteva exemple:

  1. nu se poate organiza o Adunare generală, conform art.8, membrii fiind răspândiți în toată țara; atribuțiile Adunării generale au fost preluate de CA;
  2. directorul executiv trebuie ales dintre membrii fondatori, conform art.12.3; din păcate, membrii fondatori, semnatari ai documentului de înființare a Asociației la notariat și judecătorie, au fost trei și au rămas doar doi;
  3. SORGING a pornit ca un „club” închis, admițând ca membri doar persoane care au activități de predare în domeniul graficii; este evident că primirea unor membri ”din exterior” este benefică;
  4. întâlnirile trimestriale ale CA , conform art. 9.5 sunt greu de organizat;
  5. Conform art. 9.4 ”durata mandatului membrilor CA este de 4 ani, cu posibilitatea unei singure realegeri succesive”. Ori persoanele alese ar fi, aproape în totalitate, la al treilea mandat. Cum nu au fost alte candidaturi exprimate, s-a decis că o nouă procedură de alegeri în acest moment și actualele condiții nu ar fi oportună și nici eficientă.

Astfel, s-a adoptat decizia ca vechiul Consiliu de Administrație (CA) să își continue deocamdată activitate în calitate de CA interimar, având ca obiectiv, pe lângă asigurarea bunei activități a SORGING, demararea procedurilor de actualizare a statutului. Aceasta presupune o activitate laborioasă și de durată (jurist, avocat, notariat, judecătorie). După modificarea statutului, se vor organiza noi alegeri.

  1. A fost numit Comitetul Director, format din: conf. dr. ing. Daniel Dobre, ș.l. dr. ing. Cătălina Enache, as. drd. ing. Felix Răduică.
  2. A fost aprobat bilanțul și planul de venituri și cheltuieli.
  3. A fost discutată situația cotizațiilor.
  4. Au fost discutate probleme legate de revista JIDEG și site-ul SORGING.

Vă rugăm sa urmăriți pe noutățile pe site-ul Societății www.sorging.ro.

Ionel SIMION

Președinte SORGING

 

 

 

Translate »
Free WordPress Themes, Free Android Games